ID CP3325682
ÎNCHIRIERE 2 CAMERE | ZONA UNIRII | ETAJ 2
ID CP3325682
799 € (negociabil)
Vă prezentăm spre închiriere un apartament elegant și spațios cu 2 camere, cu o suprafață utilă de 67 mp, situat la etajul 2 din 10 al unui imobil construit în 1996, bine întreținut și dotat cu lift modern.
Proprietatea beneficiază de o compartimentare decomandată și eficientă, fiind compusă din living, dormitor, bucătărie, baie, hol generos și balcon. Apartamentul a fost renovat recent, inclusiv instalațiile, și este amenajat într-un stil modern, cu mobilier de calitate și finisaje atent alese.
Se închiriază complet mobilat și utilat, fiind pregătit pentru mutare imediată. Printre dotări se regăsesc aer condiționat de 12.000 BTU cu funcție de răcire și încălzire, mașină de spălat rufe și uscător, mașină de spălat vase, cuptor electric, plită pe gaz, hotă, cuptor cu microunde, combină frigorifică, espressor, televizoare Smart, dressinguri generoase, colțar extensibil și pat cu ladă de depozitare. Baia și bucătăria sunt prevăzute cu boiler.
Siguranța este asigurată prin ușă metalică și sistem de supraveghere video, iar vederea deschisă oferă un plus de lumină și confort.
Poziționarea ultracentrală, în zona Bd. Unirii – Banca Franceză, reprezintă unul dintre principalele avantaje ale proprietății. În imediata proximitate se regăsesc restaurante, cafenele, magazine, școli, grădinițe, parcuri și centre culturale, iar accesul către Piața Unirii, Universitate și Izvor este rapid. Stațiile de metrou Unirii și Piața Muncii se află la aproximativ 8 minute.
Condiții de închiriere: 800 €/lună, negociabil, garanție 1.000 €, contract înregistrat la ANAF și perioadă contractuală minimă de 12 luni. Nu se acceptă animale de companie.